Anunțul făcut de Nelu Tătaru: ”Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă”

Publicat: 30 mai 2020, 09:32 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Ministrul Sănătății a făcut un anunț important pentru toți românii, în legătură cu situația pandemiei de coronavirus din România.

Potrivit declarațiilor făcute de Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, se pare că epidemia de coronavirus din țară a ajuns pe o pantă descendentă și este controlabilă. De asemenea, există posibilitatea ca în vară să nu mai fim obligați să purtăm mască de protecție, arată Antena 3.

„Am avut o alternanţă a numărului de cazuri, dar tot timpul am rămas sub 200 de cazuri la Terapie Intensivă, suntem pe panta descendentă. După 1 iunie ne pregătim pentru o a doua etapă destul de bogată în măsuri de relaxare.

Rămâne ca împreună cu INSP, Centrul Naţiona de Control al Bolilor să evaluăm fiecare zi a acestor relaxări având şi norme de aplicare şi unele restricţii pe care le putem reimpune, în măsura în care vom vedea că măsura este nefavorabilă. Până acum nu avem un motiv real să ne gândim la aceste restricţii.

În măsura în care vom respecta regulile de igienă, de distanţare socială în locurile publice, putem spune că mergem spre a treia etapă de relaxare după 15 iunie”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

Nelu Tătaru: ”Epidemia este controlabilă în acest moment”

Epidemia de coronavirus a ajuns pe o pantă controlabilă. Ne apropiem de 20.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, însă de vârful pandemiei am trecut. În fiecare zi, potrivit spuselor Ministrului, avem creșteri mici de cazuri de infectări.

„Epidemia este controlabilă în acest moment, dar controlabilă printr-o colaborare a noastră cu populaţia. Am trecut de vârf, suntem pe panta descendentă. Ca număr total de cazuri infectate, aflate în analiza noastră cred că o să ne apropiem de 20.000, dar având o creştere mică sau nesemnificativă de la o zi la alta.

În acest moment avem sub 5.000 de cazuri active din cele peste 18.000”, a mai spus Tătaru.

Publicat: 30 mai 2020, 09:32 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×